Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Tărtășești se ridică la 5.874 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.121 de locuitori.[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (94,72%), cu o minoritate de romi (2,13%). Pentru 2,95% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.[2] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (93,04%), dar există și minorități de penticostali (1,53%) și adventiști de ziua a șaptea (1,45%). Pentru 3% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.[4]
Politică și administrație
Comuna Tărtășești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Cristian Tudorache, de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[5]
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov, și avea în compunere satele Bujoreanca, Călugăru, Hanu-de-Pământ și Pajera, cu 1148 de locuitori. În comună funcționau o moară cu aburi, o școală mixtă și trei biserici — la Bujoreanca, Călugăru și Pajerea.[6][7] La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționa și comuna Bâldana (denumită înainte de 1815 Moșneanu), în plasa Ialomița a județului Dâmbovița, ea fiind formată din satele Bâldana și Fundata, cu 748 de locuitori și 210 case. Aici funcționau o școală înființată în 1896 și două biserici — una în satul Fundata și una a mănăstirii Bâldana.[8]
În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Tărtășești în plasa Buftea-Bucoveni a județului Ilfov, având aceleași sate în compunere, plus satul Gulia, și o populație totală de 2170 de locuitori.[9] Tot atunci, comuna Bâldana avea 1950 de locuitori în satele Bâldana, Fundata și Priseaca, fiind arondată plășii Ghergani a județului Dâmbovița.[10] În 1931, satul Priseaca era consemnat cu numele de Țepeș-Vodă.[11]
În 1950, cele două comune au fost arondate raionului Răcari din regiunea București. În 1968, la revenirea la organizarea administrativă pe județe, cele două comune au fost transferate județului Ilfov, reînființat, și au fost comasate. Astfel, comuna a luat forma sa actuală, satele Țepeș-Vodă și Fundata fiind desființate și integrate în satul Bâldana, iar satul Tărtășești cuprinzând și satul Hanu de Pământ.[12][13]
În 1981, în urma unei reorganizări administrative regionale, comuna Tărtășești a fost transferată la județul Dâmbovița.[14]
Vecinii localității Tărtășești sunt: Bâldana, Brezoaele, Brezoaia, Gulia, Răcari, Slobozia-Moară și Ciocănești
Boierii importanți ai acestei Localități au fost:
Boierul Tărtășescu
Împreună cu fiii săi, care au investit la strămutarea vatrei așezarii (La început,această comună nu se afla pe actuala șosea, ci era la punctul zis “Chirnov” (Grădina Burlanului), la o depărtare de 1 500 m, la vest de actuala așezare,având șosea în legătură cu Brăiloiu și Poiana din Județul Dâmbovița, cu Săbărenii, Bâcu etc. ). Și la construirea drumului care face direct legătura intre București și Târgoviște.
Smaranta Bujoreanu
Este cunoscuta și îndrăgita de localnici, pentru actele sale de caritate , pentru investițiile sale aduse acestei așezari. Dotand-o cu o scoala sateasca (tot aici , aflându-se una dintre cele mai vechi școli sătești din județ. ) și înființând un târg , care avea loc în fiecare duminica. O alta personalitate importanta care a îndrăgit și a sprijinit localitatea a fost și conducătorul Tarii Românești , Alexandru I. Ipsilanti , ajutând-o pe Smaranda sa înființeze o școala la Tărtășești , donând teren și bani . Tot acesta a cerut sa fie aduși 12 străini (preoți și profesori) în aceasta localitate, pentru a învăța copiii să scrie și să citească. La rândul lui, fiul Smarandei, Grigore Bujoreanu, treti-postelnic,revine cu o jalbă, două luni mai târziu, cerându-i aceluiași Alexandru Ipsilanti Vodă, să fie de acord cu scutirea de bir pentru cei doi preoți și un grămătic, pe care boierul i-a așezat la biserica Dobrușești, cu hramurile Adormirii Maicii Domnului și Sf. Nicolae. Din actul menționat, aflăm că Biv-Vel Vistierul Șerban Bujoreanua întreținut din bani proprii o școală pentru învătătura copiilor din satul Tărtășești, încă de pe vremea domnului Constantin Brâncoveanu, ceea ce împinge cu o sută de ani în urmă data aparitiei primelor școli rurale din România! Impresionat, desigur, de dragostea și grija boierilor Bujoreni fată de școala lor din Tărtășești . “Renumită trebuia să fi fost școala din Tărtășești, dacă și domnii ce au urmat lui Ipsilanti au apreciat-o și au scutit-o de dări, biruri și angarale ” aprobau batranii locului . Vodă aprobă „lude 12 străini, câte 6 de fiecare” pentru „poslușenia” bisericii și școlii. Boierii Bujoreni Originari din Vâlcea, boierii Bujoreni au jucat un rol de seamă în istoria Tării Românești. Numele lor apar în numeroase pisanii ale unor biserici din Muntenia și Oltenia: Sevastița Bujoreanu (Schitul Predeal);Vornicul Preda Bujoreanu, devenit la bătrânețe Ieromonahul Pahomie (Schitul Comanca și Biserica Coasta, ambele din Jud. Vâlcea, precum și Biserica Sf. Dumitru din orașul Râmnicu -Vâlcea); Căminarul Grigore Bujoreanu (Biserica Sf. Dumitru din Râmnicu-Vâlcea și Biserica Sf. Treime din Câmpina); Serdarul Preda Bujoreanu (Biserica Bogdănești și Biserica Bujoreni din Jud. Vâlcea). Același Preda Bujoreanu, împreună cu polcovnicul Constantin Bujoreanu, figurează printre ctitorii bisericii “ Adormirea” din Câmpina,construcția datând din 1811. Alte nume de Bujoreni sunt înscrise și în pisaniile mănăstirilor Paserea și Cernica. Prin averile pe care le dețineau, boierii amintiți devin personaje foarte influente la curtea domnească de la București, unde se stabilește chiar o ramură a acestei familii. Bujorenii locuiau în apropiere de Podul Calicilor, (partea dinspre Dâmbovița a străzii numite mai până deunăzi Calea Rahovei), un fel de cartier select al marilor boieri din vremea lui Constantin Brâncoveanu: Costache Crețulescu, Mihalache Manu, N. Golescu, logofătul Fundățeanu etc.Într-un pomelnic al Mitropoliei din București , de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care identifică ordinea mormintelor din interiorul bisericii metropolitane, figurează și membri ai acestui clan boieresc. Aceste morminte formează un veritabil cimitir, aici fiind înhumați peste o sută de domni și rude de voievozi, ierarhi ai bisericii și boieri de rang înalt, care sunt grupați pe familii.
Frații Capșa
Un alt nume de familie celebru, care a intrat în istoria localității Tărtășești, este acela al fraților Capșa.Strămoșii familiei Capșa, de origine macedo-română, au venit în București, după cât se știe, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,primul mai bine cunoscut fiind Dumitru Capșa, cojocar de meserie.
Unul dintre fiii lui Dumitru, pe numele său Constantin Capșa,căsătorit cu Ana Vasiliu, fiica unui negustor din Ploiești, a avut 13 copii(nouă băieți și patru fete), dintre care trei au murit. Din rândul băieților, patru au fost trimiși să învețe în străinătate. Ștefan Capșa (1822-1885) obține licența în medicină la Viena, ocupând funcția de Director General în
Serviciul Sanitar. El a fost mult timp profesor la Facultatea de Medicină din București. Nicolae Capșa (1834 – 1864) este cunoscut ca fiind primul român care a obținut un doctorat în matematică la Paris. Din nefericire, s
-a stins de tânăr, răpus de o boală de plămâni.
O mare influența asupra sistematizării cursului Dâmboviței au avut-o tărtășenii
Contribuția tărtășenilor la regularizarea cursului Dâmboviței a fost semnificativă. În primul rând, medelnicerul din Tărtășești și-a luat misiunea
în serios. Mai întâi, el a calculat devizul estimativ al lucrării, fixând contribuția fiecărui boier sau proprietar de terenuri la realizarea canalului și a stăvilarului.Costul devizului lucrărilor de mutare a stăvilarului și de trasare a
canalului se ridica la suma de 12 135 taleri. După calculele lui Grigore Bujoreanu, fiecare latifundiar, dintre cei afectați de inundațiile Ilfovului,urma să contribuie cu sume de bani, proporțional cu suprafața deținută (câte 20 de parale, pentru fiecare stânjen de teren.)
Iată lista celor care urmau să se bucure de binefacerile acestui ambiios proiect de amenajări hidrotehnice: “
Răcărenii; Bâldănenii, cu moșia boierească; Fundata Herăzoilor; moșia medelnicerului Constantin Bujoreanu ot Tărtășești; moșia dumnealui căminar Ștefan Bujoreanu ot Tărtășești și a medelnicerului Grigorie Bujoreanu ot Tărtășești; moșiile Sfintei Episcopii Buzău și Sfintei Episcopii Argeș; moșiile ot Roibu, în total 5100 de stânjeni”.
Contribuțiile în bani urmau să fie repartizate după cum urmează:
Burtea și Flămânzenii Mănăstirii Radu Vodă 4000 taleri
Șetrar Ștefan Tărtășescu 4000 taleri
Șetrar Ștefan Tărtășeșcu, moșia ce-i zice Cojocu 500 taleri
Moșnenii Tărtășești 4000 taleri
Un proiect de anvergură pentru care, prin subscripție publică, s-au strâns aproape 30 000 de taleri.
O parte însemnată a acestor fonduri a provenit din partea tărtășenilor,deopotrivă boieri sau moșneni, ceea ce înseamnă că starea lor materială era deosebit de înfloritoare.Lucrarea hidrotehnică trebuia realizată în satul Răcari, “den sus de moara Brăiloiului, unde dau în Ilfov câteva apșoare mici”.
Noul canal avea scopul de a abate “apa Ilfovului a intra în apa Dâmboviței”.
Tot acolo, “un alt șanț să se deschidă, mai la vale din apa Dâmboviței, până în șanțul cel vechi ce dă în Ciorogârla, ca să ia prisosul apei, atât al lfovului cât și al Dâmboviței, când vine mare, unde acolo să se mute tăvilarul și să păzească epistatu cu șănțari. Iar gura șanțului celui vechi, din sus, să se astupe.”
Primind încuviințarea Divanului Domnesc, medelnicerul Grigore Bujoreanu își ia în serios răspunderile de antreprenor al lucrării. Împreună cu
Dima Siulugi-Bașa, boierul Tărtășean va angaja salahori pentru a duce la îndeplinire poruncile domnești care cereau “ să deschidă amândouă șanțurile, însă aceasta să se desăvârșească fără zăbavă, acum în vreme de vară, cât este înlesnire a se lucra.”
Căile ferate de la Tărtășești si Ciocănești
La Tărtășești, la granița dintre măreața așezare și satului Ciocănești , este inaugurata linia de cale ferata București-Pitești . Destinul locuitorilor din această așezare a fost influențat și de prezența în apropierea sa a unei linii de cale ferată, pe ruta București – Pitești (Târgoviște). Existența celor două stații feroviare, la Tărtășești și Bâldana, a marcat enorm dezvoltarea localității Tărtășești. Pe de o parte, a facilitat legături regulate și ieftine cu Capitala dar, mai ales, a facilitat locuitorilor posibilitatea de a lucra în afara localității, la CFR, ITB, în industrie sau comerț, cu efecte sociale și economice palpabile. Linia ferată Pitești – București a fost inaugurată în mod oficial la data de 13 septembrie 1872, la mai puțin de patru ani după așezarea pietrei de temelie a Gării de Nord (10 septembrie 1868).
Numele așezării
Actuala denumire , Tărtășești , provine de la numele boierului Tărtășescu .
Localitatea mai este cunoscuta de către bătrânii zonei și ca Ruset , se povestește că actuala așezare a comunei datează din anul 1849 și se datorează lui C. A. Rosetti. Venind acesta de la Craiova
cu diligența și nevoind să treacă prin Buftea, deoarece era certat cu prințul Știrbei, a mers până la Hanul de Pământ și aici a rugat pe boierul Tărtășescu să-i dea robi, să-i taie drumul
prin pădurea Râioasa, pe unde este acum șoseaua spre București. Astfel ia naștere drumul care face legătura între capitala și Târgoviște.
În anul 1864, înmulțindu-se casele, deoarece toată lumea de la Chirnov se muta aici, au obligat pe un arendaș, pe nume Hilea, să clădească actuala Biserică Bujoreanca
Localitatea a mai avut un nume , Sărlăiasca , însa nu se știu prea multe despre originea si semnificația acestui nume , nici perioada când a fost atribuit localității.
În ciuda acestui fapt , așezarea este atestată documentar pentru prima data pe data de 26.04.1635.
Hidrografie
Teritoriul localității este străbătut de râul Ilfov (numit uneori în mod incorect Râul Ilfovăț) este un curs de apă, afluent al râului Dâmbovița.
Râul Ilfov izvorăște din zona comunei Șotânga – județul Dâmbovița, din Dealul La Cruce (alt. 509 m). Traversează teritoriul satului Teiș, situat în sudul comunei, după care intră în Câmpia Înaltă a Târgoviștei. La sud de orașul Târgoviște au fost executate pe Ilfov lacurile de acumulare de la Ilfoveni și Brăteștii de Jos. Ilfovul are o lungime totală de 96 de km, fiind afluent al râului Dâmbovița. Din lungimea totală, 80 de km sunt situați pe teritoriul județului Dâmbovița.
Sat Tărtășești
Satul medieval datează din secolul al XVIII – lea, fiind amintit adesea începând de la 26.04.1635. Pe teritoriul satului există la Tene geto-dacice și prefeudale.
Din secolul al XVIII – lea există numeroase documente în fondurile mitropoliei care se referă la diverse tranzacții mărunte de ocine făcute între locuitorii de aici și alții din București și din alte părți. În secolul al XVIII – lea când părți din sat se aflau în stăpânirea familiei Bujoreanu și Tărtășeșcu – satul Tărtășești s-a numit și Sărlăiasca.
1788
Primele date...
De la sfârșitul secolului al XVIII – lea și începutul secolului al XIX – lea s-au păstrat foarte multe documente despre situația satului și proprietarii săi.
La 3.01.1788 Nică Tărtășeșcu avea ocine în Tărtășeștii de Sus, ceea ce arată că erau două sate.
În 1793 – 1794, stăpâna moșiei, Smaranda Bujoreanu clucereasă, a înființat un bâlci care se ținea de 2 ori pe an (la Sf. Gheorghe și la Vinerea Mare), precum și un târg săptămânal ce se ținea duminica.
La 1816 când se iau măsuri pentru stăvilirea inundațiilor produse de apa Ilfovului – se spune că apele acestui râu inundau 1000 de stânjeni aflați în stăpânirea familiei Bujoreanu, 300 de stânjeni ai episcopiei Buzău (care avea moșia schitului din T.).
La 1864 au fost împroprietăriți 132 locuitori și au rămas fără pământ alți 149 locuitori.
La sfârșitul secolului al XIX – lea comuna Tărtășești făcea parte din plasa Snagov a județului Ilfov și cuprindea satele: Bujoreanca (de la numele familiei Bujoreanu), Călugărul, Hanul de Pământ și Pajera, având o populație de 1.148 locuitori.
La Tărtășești a existat una din cele mai vechi școli sătești din județul Dâmbovița înființată la 13.08.1794. Au existat de asemenea două biserici, una a familiei Bujoreanu din secolul al XVIII – lea, precum și un schit devenit la 8.03.1766 metohul episcopiei Buzău, construit de ieromonahul Mihail, egumenul M-rii Vieros și de Grigorie Prisiceanu, ierodiaconul mitropoliei la 1763, după cum rezultă din pisanie.
1835
Despre asejare....
Populația: la 1835 – 100 de gospodării; la 1975 – 848 gospodării.
Este o așezare la „linie” în care comerțul ambulant al zarzavaturilor, stimulat de traficul rutier intens, cunoaște o mare dezvoltare punerii produselor în fața porților. Acest fenomen a condus la o foarte mare dezvoltare a numărului de „bănci de poartă” (la DN 7).
Impresionează modul de așezare al caselor cu fațada laterală spre drum, pătulul – magazie, amplasat de obicei în fundul curții și cu bucătăria de vară în fața casei, realizată de obicei din șipci jucate. De obicei construcțiile anexe au în partea superioară lanteți frumos ornamentați din care se realizează motive ornamentale în special romburi din motive cromatice ce amintesc de scoarțele vechi.
Troițele ce străjuiesc drumul sunt de obicei tencuite și pictate, dominant fiind un albastru ce amintește de cel de la Voroneț.
Portul, atât cât se mai păstrează, este cel specific zonei de câmpie. Textilele se caracterizează printr-o foarte bogată gamă cromatică și ornamentală, culori vii, dominant fiind roșul, verdele și galbenul.
În trecut s-a practicat și grădinăritul cu roata de irigat. Obiceiurile de peste an, cele agrare și de trecere sunt pe cale de dispariție.
În lista monumentelor clasate sunt nominalizate ca monumente istorice:
Biserica Sfântul Nicolae, 1856
Casa Zamfir Simionescu, 1898
1981
Staul Tartasesti
În 1981, în urma unei reorganizări administrative regionale, comuna Tărtășești a fost transferată la județul Dâmbovița.
Amplasare și aspecte tipologice
Satul Tărtășești, poziționat central în teritoriul administrativ al comunei și dezvoltat cu predilecție de-a lungul drumului național principal DN 7 (București – Pitești) s-a format pe un teren plan, caracteristic câmpiei joase a județului Dâmbovița.
Tipologia satului Tărtășești este din punct de vedere a formei alungită, prezintă structură a rețelei stradale dominant lineară și o structură a fondului de locuit înșiruită cu regim deschis de construire.
Două zone fac excepție din punct de vedere a structurii rețelei stradale și anume între clădirea Poștei și AGROMEC Tărtășești și între Primărie și accesul la fostul CAP Tărtășești. Aceste două nuclee sunt probabil rezultatul unor planuri de lotizare (posibil 1864).
1815
Sat Baldana
Sat Bâldana
La sfârșitul secolului al XIX – lea, satul Bâldana constituia o comună de sine stătătoare (denumită Bâldana, și anterior, înainte de 1815, Moșneanu), în plasa Bolintinu a județului Dâmbovița, ea fiind formată din satele Bâldana și Fundata, cu 748 de locuitori și 210 case. Aici funcționau o școală înființată în 1896 și două biserici: una în satul Fundata și una a mănăstirii Bâldana.
În 1925, Anuarul Socec consemnează comuna Bâldana cu 1.950 de locuitori în satele Bâldana, Fundata și Priseaca, ea fiind arondată plășii Ghergani a aceluiași județ. În 1931, satul Priseaca era consemnat cu numele de Țepeș-Vodă.
În 1950, comuna a fost transferată raionului Răcari din regiunea București. În 1968, la revenirea la organizarea administrativă pe județe, ea a trecut la județul Ilfov și a fost imediat desființată și inclusă în comuna Tărtășești. Tot atunci, satele Țepeș-Vodă și Fundata au fost și ele desființate și integrate în satul Bâldana.
Sat Gulia
La sfârșitul secolului al XIX – lea se afla între pădurea Râioasă și locurile smârcoase ale Baltacaciului, având 292 de locuitori ce cultivau 171 ha teren arabil. La 1975 satul Gulia avea 395 de gospodării.
Amplasare și aspecte tipologice
Satul Gulia este amplasat la sud – est față de reședința de comună, la o distanță de circa 1.5 km și se leagă de aceasta prin DN 7, motiv general al tendinței de aglutinare a celor două sate.
S-a format de-a lungul drumului comunal DC 146 A care se intersectează cu DN 7.
Tipologia satului poate fi caracterizată astfel:
D.p.d.v. a formei: predominant areolară;
D.p.d.v. a structurii rețelei stradale: structură liberă, neregulată;
D.p.d.v. a structurii fondului construit: adunat, cu tendința de înșiruire la DN 7 și spre județul Giurgiu pe DC 146 A.
Cu o formă areolară constituită pe o tramă neregulată și cu un fond construit adunat, a cunoscut în ultimii ani o expansiune deosebită.
Trei sunt motivațiile de bază ale evoluției fondului construit: accesul sigur și direct în sat prin intermediul drumului național principal DN 7, apropierea de capitala țării, București și apropierea de situl natural protejat „Codrii Vlăsiei”.
Satul Gulia este puternic influențat de București, dată fiind izocrona foarte avantajoasă și situarea pe axa principală București – Târgoviște.
Activitățile economice au cunoscut modificări generate de evoluția economică a satului; au apărut depozite de materiale de construcții, o fabrică de mobilă și sunt intenții ale unor investitori privați de a continua dezvoltarea serviciilor și a activităților economice.
Fermele de creștere a păsărilor din vecinătate își continuă activitatea, chiar dacă și-au micșorat capacitatea de producție, ele sunt în curs de restructurare și oferă locuri de muncă pentru locuitorii satului.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.